Serviciile noastre

I. Colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special

1. Deşeuri menajere

Colectarea deşeurilor menajere de la persoane fizice, agenţi economici şi instituţii publice se realizează cu autovehicule special echipate, din recipiente standardizate cu capacitate cuprinsă între 120 l. şi 1100 l. Colectarea deşeurilor menajere se realizează după un program stabilit de operatorul de salubritate şi aprobat de autorităţile locale din municipiul Mediaş, astfel:

– la gospodăriile la case, o dată pe săptămână;

– la gospodăriile la blocuri, din punctele comune de colectare, de trei ori pe săptămână.

Deşeurile periculoase se colectează în containere speciale, amplasate periodic în cartiere. Deşeurile colectate, sunt transportate, în vederea depozitării temporare, prelucrării şi eliminării la Centrul pentru colectarea şi prelucrarea deşeurilor din municipiul Mediaş.

2. Deşeuri reciclabile

Activitatea de precolectare a deşeurilor reciclabile se realizează pentru următoarele tipuri de deşeuri: hârtie/carton, PET, PE, aluminiu şi ambalaje de sticlă. Colectarea deşeurilor reciclabile se realizează în următoarele modalităţi:

– la gospodăriile la case, o dată pe lună, în saci de plastic inscripţionaţi corespunzător, puşi la dispoziţie de către S.C. ECO-SAL S.A. Mediaş, în colaborare cu S.C. ECO ROM AMBALAJE S.A.

– la gospodăriile la blocuri, de două, trei ori pe săptămână, în containerele destinate colectării selective, inscripţionate corespunzător, amplasate în puncte de colectare special amenajate.

– la agenţi economici şi instituţii publice în containere destinate în acest sens puse la dispoziţie de operatorul de salubritate sau achiziţionate de utilizator, sau prin alte modalităţi acceptate de comun accord, în ziua stabilită în contractul de prestări servicii, sau la solicitare.

Programul după care se desfăşoară activitatea de colectare a deşeurilor reciclabile este stabilit de societatea de salubritate şi aprobat de autorităţile locale. Transportul deşeurilor reciclabile se realizează selectiv, pe tipuri de deşeuri, cu autovehicule specializate care să nu permită amestecarea categoriilor de deşeuri până la punctul de depozitare temporară – staţia de sortare şi transfer a deşeurilor. În regiunea deservită de S.C. ECO-SAL S.A., sunt amenajate 205 de puncte de colectare selectivă a deşeurilor de hârtie, carton, plastic, metale şi sticlă.

 

II. Sortarea deşeurilor menajere

Activitatea de sortare a deşeurilor menajere se realizează în scopul reducerii volumului şi a cantităţii deşeurilor ce necesită depozitare finală şi pentru creşterea gradului de recuperare a deşeurilor reciclabile, precum şi ca cerinţă legală. Sortarea deşeurilor menajere se realizează manual la staţia de sortare şi transfer a deşeurilor, situată în municipiul Mediaş, prevăzută cu o instalaţie de sortare, cu spaţii/recipiente destinate fiecărui tip de deşeu sortat, utilaje de manipulare şi echipamente de presare şi balotare deşeuri.
Din deşeurile menajere se recuperează următoarele tipuri de deşeuri:
– hârtie/carton
– plastic
– sticlă
– metale
– deşeuri combustibile/energetice (deşeuri textile, lemn, PE etc.)
– deşeuri periculoase precum: agenţi de spălare şi curăţare şi recipienţii acestora, baterii şi acumulatori uzaţi, lacuri, vopsele, adezivi, doze spray, electrice şi electrocasnice scoase din uz.
Deşeurile sortate se depozitează temporar la Centrul pentru colectarea şi prelucrarea deşeurilor, în scopul prelucrării, valorificării şi/sau eliminării acestora.

III. Organizarea prelucrării şi valorificării a deşeurilor

Deşeurile reciclabile sortate din deşeurile menajere, precum şi cele colectate din sistemul de colectare selectivă, se compactează separat pe tipuri de deşeuri reciclabile sau în funcţie de cerinţele reciclatorilor, şi se ambalează în baloţi care se depozitează temporar în vederea valorificării la reciclatori finali.

IV. Depozitarea controlată a deşeurilor municipale

După sortare, deşeurile se depozitează temporar în incinta staţiei de sortare şi transfer a deşeurilor. În procesul de depozitare temporară a deşeurilor, există o evidenţă strictă a deşeurilor care se depozitează: deşeuri menajere ce necesită eliminare la depozit, deşeuri combustibile, deşeuri reciclabile. Deşeurile combustibile se transportă la fabrici de ciment în vederea co-incinerării. Deşeurile ce necesită depozitare finală se compactează în containere presă şi se trasportă la depozitele de deşeuri autorizate.

V. Măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice

Societatea ECO-SAL S.A. Mediaş, executa activitatea de măturat a căilor publice după un program prestabilit şi aprobat de autorităţile locale a municipiului Mediaş. Astfel, frecvenţa de salubrizare a căilor publice variază de la frecvenă zilnică, până la cea săptămânală.
Operaţiunea de măturare este precedată de stropirea carosabilului sau a trotuarelor cu apă, atunci când este cazul, cu ajutorul autospecialelor pe care societatea le are în dotare. Măturatul manual şi mecanizat se realizează pe carosabil, pe trotuare, în locuri de parcare, în parcuri de recreere ori de agrement.
Întreţinerea curăţeniei străzilor se efectuează zilnic şi cuprinde operaţiunile de colectarea şi îndepărtare a obiectelor aruncate pe jos sau în coşurile stradale de gunoi şi scrumiere, în scopul păstrării unui aspect salubru al domeniului public şi/sau privat.
Colectarea reziduurilor stradale rezultate din activitatea de măturat şi întreţinere se face cu mijloace de transport adecvate. 
Operaţiunea de spălare se execută pe partea carosabilă, după terminarea operaţiei de măturare şi curăţare a rigolelor, cu substanţe aprobate de autoritatea administraţiei publice locală.
Curăţatul rigolelor se realizează anterior sau concomitent cu operaţia de măturare. Răzuirea rigolelor se realizează cu frecvenţa stabilită de societatea de salubritate împreună cu autoritatea locală a municipiului Mediaş, dar nu mai puţin de o dat pe lună.

VI. Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau îngheț

Pentru asigurarea circulației rutiere şi pietonale în condiţii de siguranţă în timpul iernii, S.C. ECO-SAL S.A. asigură realizarea activităţii de îndepărtare manuală şi mecanizată a zăpezii în funcţie de condiţiile specifice din teren.   
În cazul depunerii stratului de zăpadă şi formării gheţii, se acţionează, cu prioritate, pe arterele de circulaţie a mijloacelor de transport în comun, în spaţiile destinate traversării pietonale a străzilor, în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe trotuarele din dreptul staţiilor mijloacelor de transport în comun, pe căile de acces la instituţiile publice şi unităţile de alimentaţie publică, pentru ca acestea să fie practicabile în termen de maximum 4 ore de la încetarea ninsorii.
Odată cu îndepărtarea zăpezii şi/sau a gheţii de pe drumul public se vor degaja atât rigolele, cât şi gurile de scurgere, astfel încât în urma topirii zăpezii apa rezultată să se scurgă în sistemul de canalizare.
Transportul zăpezii se efectuează, dacă este cazul, cu autovehicule specializate, în spaţii special amenajate.
Combaterea poleiului se face utilizând atât materiale antiderapante, cât şi fondanţi chimici în amestecuri omogene, iar împrăştierea acestora se realizează cât mai uniform pe suprafaţa părţii carosabile şi trotuare.

VII. Colectarea, transportul, depozitarea şi valorificarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie, instituţii publice şi operatori economici, neasimilabile celor menajere

Deşeurile voluminoase constau în deşeuri solide de dimensiuni mari (mobilier, obiecte de uz casnic, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, anvelope uzate etc.), care nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de colectare a deşeurilor municipale. Colectarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie sau operatori economici – mobilă, obiecte casnice,deşeuri textile, vegetale, lemnoase, anvelope uzate – se colectează periodic selectiv, pe categorii de deşeuri, conform unui program prestabilit de operatorul de salubritate şi aprobat de autorităţile publice locale şi anume: în fiecare lună în a 3-a săptămână în aceaşi zi în care se colecteză şi deşeurile menajere, cu autovehicule special destinate în acest sens şi transportate la Centrul pentru colectarea şi prelucrarea deşeurilor. În vederea reducerii cantităţii de DEEE-uri eliminate ca deşeuri municipale nesortate şi pentru atingerea unui nivel ridicat de colectare selectivă, societatea ECO-SAL colectează selectiv aceste tipuri de deşeuri, la unităţile mobile amplasate in diferite cartiere ale oraşului, astfel încât să optimizeze refolosirea şi reciclarea componentelor sau a aparatelor întregi. De asemenea, societatea ECO-SAL a amenajat 3 puncte de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, în trei localităţi deservite cu servicii de salubrizare, respectiv: Mediaş, Dumbrăveni şi Copşa Mică.

 

VIII. Colectarea, trasportul, sortarea, valorificarea şi eliminarea deşeurilor rezultate din activităţi de construcţii şi demolări

Deşeurile provenite din activităţile de construcţii şi demolări se colectează în containere standardizate, puse la dispoziţia utilizatorilor de către societatea de salubrizare şi se transportă, în baza unui contract de prestări servicii sau comandă fermă, la Centrul de colectare şi prelucrare a deşeurilor. De asemenea deşeurile din construcţii şi demolări pot fi transportate şi depozitate şi de deţinătorii/generatorii acestora, cu mijloace proprii, la Centrul amintit mai sus.