Stiri

Proiect de succes în localităţile Agârbiciu, Axente Sever, Blăjel, Biertan, Copşa Mare, Richiş

Posted at mai 31, 2019 | By : | Categories : Stiri | 0 Comment

Din grijă şi respect pentru mediul înconjurător, societatea ECO-SAL a desfăşurat în lunile aprilie şi mai diverse activităţi în şcolile din localităţile Blăjel, Biertan, Copşa Mare, Richiş, Axente Sever şi Agârbiciu. Activităţile au constat în informări privind colectarea corectă a deşeurilor, dar mai ales privind importanţa colectării separate a deşeurilor de ambalaje, iar publicul ţintă au fost elevii de şcoală primară şi gimnazială.
În cadrul activităţilor am prezentat atât tipurile de deşeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic/metal, sticlă) şi modalitatea corectă de depozitare a acestora în pubele, cât şi motivele pentru care fiecare dintre noi ar trebui să arunce separat deşeurile. Elevilor le-au fost exemplificate prin imagini şi prin activităţi practice toate informaţiile, aceasta fiind căi de învăţare simple şi rapide a bunelor practici în acest domeniu.
Localităţile în care am decis să desfăşurăm proiectul „Cum să colectez corect deşeurile” au fost alese în urma paşilor importanţi în acest domeniu făcuţi de către autorităţile locale, respectiv distribuirea de pubele galbene şi albastre pentru colectarea deşeurilor de ambalaje către cetăţeni.