Stiri

Mediaș este al 2-lea Oraș al Reciclării din România!

Posted at octombrie 9, 2015 | By : | Categories : Stiri | 0 Comment

Municipiul Mediaș prin Operatorul de salubritate S.C. ECO-SAL S.A. a fost desemnat câștigătorul locului 2 în cadrul bătăliei pentru titlul de „Orașul Reciclării” 2015, proiect tradiţional care se adresează primăriilor din România, organizat de Eco-Rom Ambalaje București.
Astfel, municipiul nostru se va bucura timp de o săptămână de vizita autocarului high tech din cadrul programului educațional „Laboratorul Verde al Reciclării”, oferindu-le astfel elevilor claselor a III-a din școlile medieșene oportunitatea de a învăța, într-un mod dinamic și creativ, despre importanța colectării separate a deșeurilor de ambalaje.
În ediția de anul acesta, desfășurată în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2015 s-au înscris 46 de orașe, locul 1 a revenit orașului Sinaia, iar pe locul 3 s-a clasat Câmpia Turzii.
Mulțumim pe această cale tuturor celor care separă deșeurile, iar în speranța câștigării locului 1 în ediția viitoare, invităm toți medieșenii să se implice în acest proiect!