Alte stiri
Staţie de compostare a deşeurilor construită pentru Mediaş
Zilele trecute a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul de management integrat al rezidurilor din judeţul Sibiu. Valoarea totală a acestui proiect este de aproximativ 23 milioane de euro, din această sumă Mediaşul beneficiază de aproape 2,5 milioane de euro constând într-o staţie de compostare ce va fi construită în Târnava.
Obiectivul general al proiectului este de a implementa un sistem de management integrat al deşeurilor solide la nivelul întregului judeţ, pentru a ne conforma cu obligaţiile asumate de România în Tratatul de Aderare.
„Aproape 60% din totalul deşeurilor este biodegradabil, iar prin construcţia acestei staţii de compostare ne propunem reducerea cantităţilor de depozitare cu 40%. Acest lucru înseamnă că vom transporta mai puţine deşeuri la groapa ecologică de la Cristian şi implicit costurile aferente acestei operaţii vor fi mai mici. De asemenea produsul finit rezultat din compost poate fi reutilizat. Prin finalizarea staţiei de compost şi prin implementarea proiectului alături de norvegieni, în urma cărora vom beneficia de o staţie de concasare şi sortare a deşeurilor din construcţii şi o altă staţie pentru gestionarea deşeurilor periculoase, municipiul Mediaş va ajunge la un sistem integrat al deşeurilor“ a declarat primarul municipiul Mediaş, Teodor Neamţu.