
Actiuni
Ziua Pământului se sărbătoreşte şi în acest an la Mediaş.
Aceasta este o zi în care au loc o mulţime de evenimente la nivel mondial, evenimente care urmăresc sublinierea importanţei care trebuie acrodată mediului înconjurător şi economisirii resurselor naturii.
Şi de această dată tot elevii sunt cei care se implică în acţiunile desfăşurate în colaborare cu societatea ECO-SAL. Astfel, vineri 23 aprilie ora 11:00, în zona cea mai intens circulată a oraşului – zona centrală – vor fi prezenţi elevi ai şcolii generale nr.3 (care desfăşoară mai multe proiecte de ecologie pe parcursul acestui an) şi copii de la grădiniţa Dumbrava Minunată, care vor încerca să atragă atenţia cetăţenilor preocupaţi de alte lucruri decât cele de protejare a mediului în care trăiesc.
Elevii au confecţionat mini-tomberoane/pubele de colectare selectivă, şi vor încerca să îi convingă pe cetăţeni de importanţa acestui proces, dar şi să îi „verifice” dacă ştiu să asocieze culoarea tomberonului cu ambalajul care trebuie aruncat în respectivele pubele. Aşadar, cetăţenii vor fi puşi la încercare. Copiii de la grădiniţă îi vor însoţi pe colegii lor mai mari, vor avea la îndemână fluturaşi cu detalii esenţiale despre cum anume putem fi de folos naturii şi le vor împărţi cetăţenilor pe care îi întâlnesc.
Şi elevii şcolii generale nr.8 au dorit să ia parte la acest eveniment, şi vor împărţi şi ei fluturaşi educativi în cartierul Vitrometan, vineri, începând cu ora 11:00.